Postat la 4 iunie 2024

ExpoApa 2024

În perioada 11 – 13 iunie se va desfășura Forumul Regional al Apei ”Dunăre-Europa de Est”, ExpoApa, eveniment de referință în industria apei, organizat de Asociația Română a Apei. Aflat la cea de-a 24-a ediție, evenimentul reunește profesioniști din domeniul apei, reprezentanți ai autorităților centrale și locale și oameni de afaceri din România și străinătate. Totodată, ExpoApa realizează premisele dezvoltării unui forum de dezbateri în realizarea schimbului de experiență necesar asiguării sustenabilității dezvoltării sectorului.

Vestra Industry, lider în domeniul utilităților și automatizărilor, este prezentă și anul acesta cu stand de prezentare, echipamente și demonstrații, la ExpoApa care va avea loc la Centrul de Evenimente și Conferințe LUX Divina din Brașov.

Cu o suprafață expozițională totală de peste 200 mp, standurile Vestra vor putea fi vizitate, atât în pavilionul interior al expoziției, cât și în cel exterior. În cadrul expoziției, vom prezenta cele mai recente echipamente și autoutilitare, soluții avansate pentru optimizarea proceselor industriale, precum și servicii IT și de securitate cibernetică. Toate diviziile Vestra, de la utilități și automatizări până la IT, vor fi prezente la standurile noastre.

Vizitatorii vor avea ocazia să asiste la demonstrații live și să discute direct cu managerii de produs și experții Vestra, obținând informații detaliate despre cum tehnologiile noastre pot transforma și optimiza procesele din diverse industrii. Expoziția va oferi, de asemenea, oportunități unice de networking și schimb de experiență cu specialiștii noștri.

Vă invităm să ne vizitați standurile la ExpoApa 2024 și să descoperiți inovațiile pe care le aducem în industria apei.

Ne vedem la Brașov

Postat la 10 aprilie 2024

Vestra vă invită la CellEAST Festival 2024

Vestra susține pentru al treilea an consecutiv, CellEAST Festival. În calitate de sponsor principal, Vestra contribuie la promovarea culturii, încurajând inovația și talentele remarcabile din domeniul muzical și nu numai.

Manifestarea unui interes profund pentru diversitatea culturală și recunoașterea impactului social ulterior sunt elementele cheie în dezvoltarea proiectului CellEAST Festival. În cele 7 zile de festival, varietatea instrumentelor și subtilitatea acordurilor transformă fiecare moment într-o amintire de neuitat. CellEAST propune o serie de activități captivante, incluzând concerte remarcabile și Masterclass-uri educaționale care își propun să evidențieze dinamismul și implicarea în arta și cultura românească.

Unul dintre punctele de atracție ale festivalului este competiția internațională CellEAST, competiție care va avea loc între 7 și 11 mai și care este dedicată, exclusiv, violoncelului și deschisă participanților cu vârste cuprinse între 3 și 35 de ani.

CellEast Festival s-a născut din dorința unor violonceliști vizionari din România de a aduce în prim-planul scenei naționale cei mai talentați artiști internaționali din domeniu, familiarizând în același timp publicul cu frumusețea și profunzimea muzicii violoncelului. Ajuns deja la cea de-a III-a ediție, festivalul a devenit un eveniment emblematic datorită organizării impecabile și unicității acordurilor muzicale.

Ediția din 2024 promite un număr impresionant de peste 10 concerte extraordinare, prezentate pe scenele din București și Brașov, cu participarea a peste 16 violonceliști de renume internațional, printre care se numără: Wen-Sinn Yang, Denis Severin, Atanas Krastev, Ella Bokor, Attila Pasztor, Krzysztof Karpeta și mulți alții. De asemenea, printre invitații speciali se numără Trio Marvin (pian, vioară, violoncel), Mihai Cucu – artist vizual, și Mario Josim – artist multisenzorial.

Arta și cultura reprezintă pilonii fundamentali ai unei societăți, conferindu-i identitate și profunzime. Ele nu doar îmbogățesc viața oamenilor, ci și îi conectează, îi inspiră și îi îndeamnă să evolueze, contribuind astfel la dezvoltarea unei societăți unite prin valori comune.

Pentru mai multe informații despre festival și programul evenimentelor, vă invităm să vizitați site-ul oficial al festivalului.

CellEAST Festival – Primul festival de violoncele din România

Postat la 26 mai 2023

Vestra vă invită la CellEAST Festival 2023, un eveniment de excepție dedicat iubitorilor de muzică de violoncel

Vestra vă invită la CellEAST Festival 2023, un eveniment de excepție dedicat iubitorilor de muzică de violoncel

Vestra și-a asumat să susțină inițiativele care promovează arta și cultura în comunitate și este pentru al doilea an consecutiv sponsor principal al CellEAST Festival, primul festival de violoncele din România, un eveniment de excepție care celebrează arta și aduce muzica de violoncel în prim plan. Ediția din acest an a festivalului se desfășoară în perioada 26 mai – 4 iunie 2023, în București și Timișoara.

”Muzica clasică are puterea de a ne îmbogăți viața, iar CellEAST Festival oferă publicului ocazia de a descoperi fascinanta lume a violoncelului. Ne dorim ca CellEAST să devină un eveniment tradițional în România și suntem încântați să contribuim la crearea unei experiențe de neuitat pentru toți iubitorii de muzică de violoncel. Ediția a doua a festivalului promite să fie una de excepție, având invitați virtuoși ai violoncelului care evoluează în cele mai importante săli de concerte din lume, așa că pregătiți-vă să vă lăsați purtați de sunetele fermecătoare ale acestui instrument minunat” povestește Vlad Iftime, Managing Partner Vestra.

Cu un program divers și plin de surprize, CellEAST Festival 2023 aduce în fața publicului din România 17 violonceliști de talie internațională, ale căror performanțe remarcabile și experiența vastă vor fi prezentate în concerte memorabile în București și Timișoara. Anul acesta, spectatorii sunt așteptați nu doar în sălile clasice de concerte, Sala Radio și Ateneul Național, ci și în locații neconvenționale, precum Bastionul Theresia și Centrul Reformat Noul Mileniu din Timișoara, Biserica Italiană, Casa de Licitații Artmark, Cărturești Carusel sau Club Control din București.

Alături de programele concertistice, CellEAST Festival 2023 va găzdui două masterclass-uri: CelloVerse și MiniCellos. Aceste programe educaționale sunt o oportunitate unică de a învăța de la cei mai buni profesori din domeniu, fiind dedicate atât instrumentiștilor avansați, cât și celor aflați la început de drum, și vor fi susținute la Universitatea Națională de Muzică din București.

“Evoluțiile violonceliștilor sunt deseori asemănătoare, iar în ceea ce privește organizarea de evenimente relaționate cu violoncelul, aproape identice. Poate acesta este motivul pentru care nivelul tinerilor violonceliști a crescut enorm în ultimii ani. Dacă analizăm modelele de festivaluri de violoncele, observăm pregnanța laturii pedagogice și concentrarea către aceasta. De asemenea, comunitățile generate sunt extrem de unite, generații la rând. CellEAST Festival se vrea un pol de influență în Europa, stabilind un standard foarte înalt după prima ediție. Am speranța că vom reuși să menținem acest nivel și să analizăm beneficiile artistico-educaționale peste cel puțin zece ani, iar numele festivalului CellEAST să fie cunoscut în toată lumea” spune Răzvan Suma, Solist Concertist al Orchestrelor Radio.

Artiștii invitați să concerteze la CellEAST Festival 2023 sunt Bruno Cocset – Franța, László Fenyö – Ungaria, Attila Pasztor – Austria, Denis Severin – Ucraina și românii – Răzvan Suma, Marin Cazacu, Ani Marie Paladi, Mihail Jojatu, Mihai Marica, Valentin Răduțiu, Adrian Mantu, Ella Bokor, Ștefan Cazacu, Teodora Atanasova, Mircea Marian, Octavian Lup. Invitați speciali – pianista Tatiana Korsunskaya, violoncelistul Nick Photinos, violonista Maria Marica, artistul vizual Mihai Cucu și artistul multisenzorial Mario Josim.

Pentru mai multe informații despre festival și programul evenimentelor vă invităm să vizitați site-ul oficial: www.celleast.com.

Promo CellEAST Festival: https://rb.gy/jk74s

Facebook: https://rb.gy/d9eqz

Instagram: https://rb.gy/gsre9

Postat la 22 mai 2023

Vestra aduce la Expo Apa 2023 tehnologii de ultimă generație pentru industria utilităților din România

Vestra aduce la Expo Apa 2023 tehnologii de ultimă generație pentru industria utilităților din România

22 mai 2023, Sibiu

Vestra, companie românească cu peste 25 de ani de experiență în industria utilităților și a echipamentelor de automatizare, recunoscută pentru furnizarea de soluții inovatoare pentru sectorul serviciilor de alimentare cu apă și de canalizare, va participa la ExpoApa 2023, evenimentul de referință din domeniu. Expoziția va avea loc în perioada 23-25 mai 2023, la Pavilionul REDAL EXPO din Sibiu.

Vestra își reafirmă angajamentul pentru dezvoltare durabilă și aduce la ExpoApa 2023 tehnologii de ultimă generație și soluții personalizate care răspund nevoilor industriei serviciilor de alimentare cu apă și de canalizare din România. La cele două standuri expoziționale, interior și exterior, clusterul va prezenta o gamă diversă de echipamente și sisteme avansate, menite să eficientizeze și să îmbunătățească procesele din acest sector vital.

La standul exterior Vestra, unul dintre echipamentele de interes este autospeciala din gama MISTRAL, produsă de grupul francez RIVARD. Acest hidrocurățător al rețelelor de canalizare este dotat cu un rezervor care poate fi compartimentat în două sau trei secții, pompe de vid cu lobi ce au o forță puternică de aspirație, pompe de înaltă presiune și care poate fi echipat cu un sistem de filtrare pentru reciclarea apei uzate. Până în prezent, Vestra a livrat peste 35 de autospeciale MISTRAL unor companii importante din domeniul distribuției de apă și canalizare din România.

Vestra va prezenta și georadarul Stream DP de la IDS GeoRadar, un producător italian de echipamente de monitorizare și inspecție non-invazivă. Acesta este un instrument care permite detectarea și imagistica subterană a diferitelor obiecte și structuri, cum ar fi conducte de apă, cabluri electrice și alte elemente subterane.

Totodată, vor fi prezentate produsele Enz® Technik Ag, un producător elvețian de top de capete de curățare a rețelelor de canalizare. Acestea includ duze ceramice cu corp din oțel inoxidabil special tratat, care permit o curățare eficientă și precisă a conductelor de canalizare.

Ca o alternativă sustenabilă pentru transportul de echipamente și materiale în zonele urbane, Vestra va prezenta camionul electric Renault Trucks E-Tech Master. Acest vehicul cu un design inovator, dotat cu un motor electric puternic și o autonomie operațională de până la 200 de kilometri, oferă o soluție de transport cu emisii zero și fără poluare fonică. Renault Trucks E-Tech Master poate fi adaptat pentru a satisface diverse cerințe ale clienților, fiind o alegere excelentă pentru cei interesați de vehicule electrice fiabile și performante.

Pe lângă toate acestea, la standul exterior Vestra vor fi prezentate stațiile EvGo de încărcare a vehiculelor complet electrice sau hibride plug-in, care includ funcția de Smart Charging. Această funcționalitate inovatoare permite managementul încărcării dinamice, asigurând încărcarea vehiculelor chiar și în situații în care parametrii optimi nu pot fi asigurați în rețeaua de alimentare cu energie electrică. Stațiile EvGo sunt ușor de instalat și pot fi utilizate atât în mediul urban, cât și în afara orașului.

La standul interior, Vestra va prezenta produsele producătorului francez Sainte-Lizaigne, inclusiv căminele de branșament supraterane E-cub, căminele de branșament subterane Regrad, robineții din alamă antiefracție și mufele de compresiune din alamă. Toate aceste produse sunt concepute pentru a corespunde celor mai înalte standarde de siguranță și durabilitate.

De asemenea, vor fi expuse produsele CONFUNCO, o companie spaniolă care oferă soluții de înaltă calitate tehnică pentru ingineria civilă. Printre acestea va fi capacul pentru cămine Voyager-D400, turnat din fontă ductilă, închidere cu siguranță elastică de înaltă securitate și ridicare ergonomică dintr-o singură mișcare.

Pe lângă acestea, clusterul va face o prezentare și o demonstrație a platformei software Temetra de la compania americană Itron, care permite utilizarea tehnologiei LoRaWAN (sau alte tehnologii IoT) pentru colectarea datelor de la contoare. LoRaWAN este una dintre cele mai avansate soluții pentru citirea contoarelor de la distanță, ce permite colectarea datelor despre consumul de apă sau energie fără a necesita intervenția umană directă, contribuind la o gestionare eficientă și transparentă a resurselor.

Despre Vestra

Vestra este prima companie din România cu un portofoliu bogat și o experiență vastă de peste 25 de ani care creează o punte între nevoile beneficiarilor (creșterea eficienței și performanței consumului de apă, energiei termice sau gaz) și oferta internațională de produse, servicii și echipamente destinate industriei de utilități.

Vestra comercializează o gamă largă de echipamente de măsură și control, soluții pentru rețele de apă și canalizare, sisteme de automatizare aduse pe piața din România în parteneriat cu lideri mondiali precum AVK International, Itron, Enz® Technik Ag, Sainte-Lizaigne, Kamstrup, Baroclean, Rivard, Orbinox, ProSoft Technology, Grupul ECA, Musthane, Cla-Val, Hilscher, Rockwell Automation, Panduit.

Postat la 7 aprilie 2023

VĂ INVITĂM LA SPRING DAYS 2023

Vă invităm la o nouă ediție a evenimentului Spring Days 2023, în perioada 18 – 19 mai, în Predeal. În cadrul acestuia, vom aduce în fața publicului experți în ingineria electrică și în automatizarea industrială, pentru a prezenta cele mai noi soluții și tehnologii din aceste sectoare de activitate.

Dacă lucrați în domeniul ingineriei electrice și al automatizărilor industriale și vă doriți îmbunătățirea proceselor și optimizarea eficienței operaționale a business-ului prin utilizarea soluțiilor de automatizare, vă așteptăm să vă alăturați nouă.

Timp de două zile, participanții au ocazia:

  • să afle informații valoroase despre tendințele actuale și viitoare ale automatizării industriale, putând să-și contureze, astfel, o perspectivă clară asupra direcțiilor de dezvoltare ale domeniului;
  • să descopere cele mai recente inovații și produse din industrie și să învețe de la cei mai buni specialiști ai domeniului despre modul în care aceste tehnologii pot fi integrate cu succes în activitatea companiei pentru care lucrează;
  • să primească de la partenerii noștri, Rockwell Automation și Panduit, toate informațiile necesare despre cum pot maximiza potențialul digital al departamentului pe care îl reprezintă;
  • să interacționeze cu alți specialiști ai domeniului și să pună bazele unor noi relații de colaborare pentru a găsi soluții la probleme comune sau a dezvolta produse noi.

Principalele subiecte ale ediției 2023, dezbătute în prezentări și seminarii, fac referire la soluții smart practicate în domeniile: design industrial, securitate industrială sau platforme de management operațional și analize de date. Pe lângă acestea, participanții vor avea parte și de o serie de demonstrații practice ale celor mai inovatoare produse și tehnologii, având astfel ocazia de a le vedea în acțiune și a înțelege mai bine felul în care acestea pot fi implementate în procesele de producție ale companiilor.

Pentru detalii suplimentare despre eveniment, înregistrare și participare, ne puteți contacta la numărul de telefon 0755 400 232 sau pe adresa de e-mail [email protected].

Spring Days 2023 este un eveniment organizat de Vestra, în parteneriat cu Rockwell Automation și Panduit.

Postat la 26 septembrie 2022

ATRACȚIA STANDULUI VESTRA DIN CADRUL EXPO APA 2022 VA FI UNITATEA DE CURĂȚARE COMBINATĂ MIAMI 7.5 T

Vestra participă la cea de-a 22-a ediție EXPO APA, prezentând cele mai noi soluții puse la dispoziție pentru sectorul apei potabile și al apei uzate. Atracția standului Vestra va fi unitatea de curățare combinată MIAMI 7.5 T.

MIAMI 7.5 T este un autocurățitor combinat folosit pentru curățarea și întreținerea conductelor de canalizare. Față de alte produse din gama Baroclean, acest autocurățitor are un rezervor mai mare și dimensiuni reduse, deci poate deservi străzi mai înguste. Totodată, el este dotat cu un bazin de aluminiu ce facilitează creșterea duratei de viață a șasiului, implicit a echipamentului. Valoarea unității de curățare se ridică la 215.000 de euro.

Tot în cadrul standului Vestra veți putea descoperi funcționalitățile echipamentului Leica DSX, echipament ce permite detectarea anomaliilor subterane prin tehnologia Georadar. Avantajul principal al acestui dispozitiv de scanare îl constituie comunicarea cu utilajele echipate cu sisteme machine-control.

Mai multe detalii despre unitatea de curățare combinată MIAMI 7.5 T și echipamentul Leica DSX pot fi aflate la standul Vestra din parcarea locației EXPO APA 2022.

La standul Vestra amplasat în interiorul locației (nr. 56b) îi veți putea întâlni pe specialiștii cluster-ului, care vă vor oferi detalii suplimentare despre echipamentele, soluțiile și tehnologiile oferite.

Ca în fiecare an, compania se numără printre sponsorii concursului de branșamente sub presiune, furnizând contoarele de apă Itron necesare desfășurării acestuia.

Vestra Industry este primul cluster specializat în industria utilităților și a automatizării industriale, ce oferă servicii de consultanță și îndrumare în alegerea celor mai potrivite soluții, proiectare de bază pentru echipamentele propuse, asistență și suport tehnic, verificări metrologice, reparații și asigurarea garanției în ceea ce privește echipamentele de măsură și control pentru industria utilităților (apă, energie termică și gaz), furnizarea de vane și armături, robineți și branșamente, echipamente speciale, sisteme și echipamente de automatizare.

EXPO APA este un eveniment dedicat tuturor specialiștilor din domeniul apei ce se concentrează în jurul evoluției și dezvoltării sectorului apei din România și din ţările din regiune și prezintă cele mai noi soluţii pentru îmbunătăţirea performanţelor şi creşterea eficienţei tehnice şi manageriale. În acest an, EXPO APA se va desfășura între 28-30 septembrie, la Pavilionul REDAL EXPO din municipiul Sibiu.

Postat la 13 septembrie 2020

Virtual Connect, eveniment marca Rockwell Automation

https://www.rockwellautomation.com/en-gb/company/events/in-person-events/virtualconnect-smart-manufacturing.html

Postat la 20 februarie 2020

ExpoApa 2020

Forumul regional al apei Dunăre – Europa de Est, este un eveniment dedicat tuturor specialiștilor din domeniul apei începând cu administratorii resurselor de apă, operatorii de alimentare cu apă și canalizare și nu în ultimul rând publicului larg interesat de îmbunătățirea performanțelor tehnice și manageriale ale sectorului.

EXPOAPA aduce, anual, în atenţia participanţilor informaţii de cea mai mare actualitate privind evoluţia şi dezvoltarea sectorului apei din România, în primul rând, dar şi din ţările din regiune şi nu numai. Alături de Conferinţa Tehnico-Ştiinţifică, Expoziţia de echipamente şi tehnologii specializate pentru sectorul apei, EXPOAPA, a prezentat, an de an, cele mai noi soluţii pentru îmbunătăţirea performanţelor şi creşterea eficienţei tehnice şi manageriale în sector.

În fiecare an în cadrul evenimentului au fost prezentate echipamente și instalații variate, atat pentru apa potabilă, cât și pentru apa uzata, precum:

  • piese și subansamble de robineți și vane, pompe inteligente, performante și eficiente energetic pentru apa potabilă și apa uzată;
  • contoare inteligente de apă și energie termică;
  • sisteme de conducte din ceramică vitrificată pentru rețele de apă potabilă și canalizare;
  • conducte de fontă ductilă;
  • conducte de polietilenă pentru rețele de alimentare cu apă și canalizare;
  • cămine prefabricate din beton sau alte materiale;
  • sisteme de forare mecanizată a tunelurilor.

Un capitol din ce în ce mai important il reprezintă sistemele de monitorizare și control, implicate atat în procesarea apei potabile, cât și a celei uzate. Se remarca astfel:

  • instrumente profesionale de control și monitorizare a calității apei;
  • echipamente pentru controlul apei potabile;
  • soluții de monitorizare și detectare a pierderilor de apă;
  • sistemele inteligente de control la distanță pe rețelele de apă/canalizare și management integrat al stațiilor de tratare/epurare.

Anul acesta Vestra, împreună cu grupul Elsaco, va fi prezentă la standul cu numărul 2,  unde specialiștii noștri vor prezenta cele mai bune echipamente din domeniul apei.

Vă așteptăm!