Postat la 10 aprilie 2024

Vestra vă invită la CellEAST Festival 2024

Vestra susține pentru al treilea an consecutiv, CellEAST Festival. În calitate de sponsor principal, Vestra contribuie la promovarea culturii, încurajând inovația și talentele remarcabile din domeniul muzical și nu numai.

Manifestarea unui interes profund pentru diversitatea culturală și recunoașterea impactului social ulterior sunt elementele cheie în dezvoltarea proiectului CellEAST Festival. În cele 7 zile de festival, varietatea instrumentelor și subtilitatea acordurilor transformă fiecare moment într-o amintire de neuitat. CellEAST propune o serie de activități captivante, incluzând concerte remarcabile și Masterclass-uri educaționale care își propun să evidențieze dinamismul și implicarea în arta și cultura românească.

Unul dintre punctele de atracție ale festivalului este competiția internațională CellEAST, competiție care va avea loc între 7 și 11 mai și care este dedicată, exclusiv, violoncelului și deschisă participanților cu vârste cuprinse între 3 și 35 de ani.

CellEast Festival s-a născut din dorința unor violonceliști vizionari din România de a aduce în prim-planul scenei naționale cei mai talentați artiști internaționali din domeniu, familiarizând în același timp publicul cu frumusețea și profunzimea muzicii violoncelului. Ajuns deja la cea de-a III-a ediție, festivalul a devenit un eveniment emblematic datorită organizării impecabile și unicității acordurilor muzicale.

Ediția din 2024 promite un număr impresionant de peste 10 concerte extraordinare, prezentate pe scenele din București și Brașov, cu participarea a peste 16 violonceliști de renume internațional, printre care se numără: Wen-Sinn Yang, Denis Severin, Atanas Krastev, Ella Bokor, Attila Pasztor, Krzysztof Karpeta și mulți alții. De asemenea, printre invitații speciali se numără Trio Marvin (pian, vioară, violoncel), Mihai Cucu – artist vizual, și Mario Josim – artist multisenzorial.

Arta și cultura reprezintă pilonii fundamentali ai unei societăți, conferindu-i identitate și profunzime. Ele nu doar îmbogățesc viața oamenilor, ci și îi conectează, îi inspiră și îi îndeamnă să evolueze, contribuind astfel la dezvoltarea unei societăți unite prin valori comune.

Pentru mai multe informații despre festival și programul evenimentelor, vă invităm să vizitați site-ul oficial al festivalului.

CellEAST Festival – Primul festival de violoncele din România